Home
Harta Site
Conditii
Contact
Webmail
Grup Asesoft
Succes, performanta, prestigiu
 

Ultimele noutati


Victorie pe ritm de fanfară (26 Ianuarie, 2009)
Cea mai frumoasă victorie din acest sezon! Alb-albaștri au înțeles sensul expresiei muncă de echipă, l-au tradus în engleză, sârbă și lituaniană și au jucat ca atare. Jocul a decurs perfect, pe ritmurile fanfarei din tribună. Alergând și muncind unul pentru celălalt, Virgil Căruțașu și coechipierii săi s-au impus mai clar decât s-ar fi așteptat oricine. Sunetul plasei după aruncările perfecte, recuperările, intercepțiile și jocul sub panouri au smuls aplauze din partea rezervelor și a staff-ului tehnic, dar și din partea iubitorilor de baschet din Târgu Jiu, recent integrați în acest fenomen. Scorul final de scutește de multe comentarii, atât pe mine, cât și pe Arnautovic, care nu a avut decât cuvinte de laudă în vestiar.

Veteranii Popescu și Voinescu nu au putut impune o ordine în jocul dezordonat al americanilor. Dacă Troupe și Darby și-au făcut datoria de “scoreri”, ceilalți au dezamăgit. Trim nu a fost lăsat să miște sub panouri, pivoții noștri fiind deciși să evite cu prețul faulturilor orice coș marcat ușor. Noul transferat, americanul alb Hafford a dezamăgit, lăsând impresia că joacă mai mult pentru statistici. Oricum, echipa din Rovinari își poate reveni, dar antrenorul Theo Evans trebuie să-și mobilizeze elevii pentru a scoate Timișoara din Cupa României. Doar așa, orașul Târgu Jiu ar putea avea șansa de a organiza un Final Four.

20 de pase decisive definesc jocul de echipă. Osmokrovic și Krauser au ordonat jocul, au creat faze frumoase și și-au pus în valoare coechipierii. Jones a intrat de pe bancă în locul eficientului Hargrove și nu a avut nevoie de încălzire pentru a înscrie din toate pozițiile posibile, luneta fiind perfect lustruită. Cepulis și-a dat drumul mai greu la joc. A fost nervos în prima repriză, dar după primul coș de trei puncte s-a dezlănțuit și a încheiat prin a le trimite bezele coechipierilor și fanilor. Pivoții au fost la înălțime pe lângă adversarii lor. La propriu și la figurat. În jurul lor s-au făcut schemele, iar Căruțașu a ieșit în evidență, prinzând o zi grozavă. Al patrulea “double-double” din acest sezon după o evoluție superbă! De asemenea, de lăudat eforturile lui Curtis și Griffith, dar și revenirea cu succes a lui Cătălin Burlacu. Una peste alta, alb-albaștri au rulat iar următorul obiectiv a devenit clarificarea situației din cupă, printr-o victorie la scor în “Jungla” de la Târgu Mureș.
Home   |   Contact