| GRUP ASESOFT |
| PROFIL |
| SOLUTII SOFTWARE |
| SOLUTII HARDWARE |
| EXPERTIZA |
| EVENIMENTE |
| |
|
Ultimele noutati
| Asesoft s-a trezit mai greu (21 Noiembrie, 2008) |
CSU Asesoft - BC Targoviste 99-76 (18-25, 25-9, 30-16, 25-26)
Catalin Burlacu a fost cel mai bun jucator in meciul cu Targoviste, reusind 30 de puncte, 10 recuperari si 6 pase decisive. Americanul Davis a fost "one man show" pentru Targoviste, jocul bun prestat de echipa oaspete fiind meritul sau intr-o buna masura. Tanarul pivot, Marian Ararau a debutat intr-un meci oficial pentru CSU, in timp ce Alexandru Iacobescu a revenit pe parchet echipat de joc. Ploiesteanul Cristian Stamate a marcat 7 puncte si a bifat patru recuperari in fata fostului sau antrenor de la juniori, Marian Hartman, dar si a fostilor colegi de la CSS Ploiesti si BC Targoviste, Vlad Dogaru si Ionel Dodoc. Asadar, patru ploiesteni au jucat in partida Targoviste - Asesoft!
A fost un meci al debuturilor, al redebuturilor si al revanselor pe care CSU l-a inceput cu frana de mana trasa si l-a incheiat cu acceleratia calcata la maximum pentru a atinge suta de puncte. Chiar daca Virgil Carutasu & Co. nu au reusit sa indeplineasca acest obiectiv spontan, cei 800 de ploiesteni au plecat acasa multumiti ca au vazut un meci de baschet de calitate.
Davis a ciuruit cosul Asesoftului in primul sfert! Baschetbalistii de la Targoviste au inscris 25 de puncte in primele 10 minute, reusind sa se distanteze la un moment dat la 12 "lungimi". Sprinten a venit insa din urma Catalin Burlacu, de neoprit pe patrundere. Arnautovic a mutat inspirat cu Darius Hargrove in locul lui Mike Jones, "D" fiind mai atent in aparare si mai precis de la semidistanta.
Cum era de asteptat, CSU s-a distantat in sferturile doi si trei, tot lotul fiind rulat pana la final. De remarcat jocul bun al elevilor pregatiti de tanarul tehnician Tudor Costescu, actiunile frumoase create de Tyson Wheeler si Mike Jones, siguranta lui Curtis si Carutasu la recuperare si evolutia tinerilor din teren: Dogaru, Ararau, Dodoc respectiv Mihuti, Stamate, Andrei si Raducanu. Finalul de partida i-a apartinut presedintelui-jucator Alexandru Iacobescu, aplaudat si incurajat la fiecare faza. El a reusit sa le si marcheze din afara semicercului, dupa o pasa pe la spate a lui Burlacu, iar la finalul meciului a declarat: "Am intalnit o echipa tanara care promite mult. Am inceput mai slab, dar nu vom mai face aceeasi greseala si sambata, la Brasov, acolo unde nu ne dorim sa mai traim periculos". |
|