| In Vinerea Mare colegii nostri din ASESOFT au fost la Centrul de Plasament din cadrul Complexului de Servicii Comunitare "Sf. Andrei" Ploiesti, o unitate specializata pentru protectia copiilor cu handicap.
Dupa cateva ore de inghesuiala si asteptare la cozi ce pareau interminabile reusim sa cumparam ce ne-am propus dulciuri, sucuri, fructe. Tot orasul e in plina forfota, aglomeratie, nervi, claxoane. Ne strecuram prin marea de masini si ajungem la destinatie.
Intram pe poarta leaganului de copii, mandri de noi, de masinile incarcate
cu bunatati, mandri de gestul nostru. Ne intampina o doamna care spune doar atat :"Ce zi frumoasa!" E o liniste deplina iar furnicarul de dincolo de gard pare foarte departe.
In timp ce descarcam cadourile unul dintre noi intreaba: "Si copiii?" Doamna ne invita sus sa-i vedem. 55 de copii impartiti in mai multe grupe. Deschidem usa pe care scrie Grupa 1 si imaginea din fata noastra ne aminteste de secvente din filmul “Zbor deasupra unui cuib de cuci”. O camera impartita in doua de geamuri mari dincolo de care vedem 10 copii, toti cu probleme fizice si psihice, de la care nu reusim sa obtinem nici o reactie. Ramanem
inmarmuriti in fata lor, copii fara prezent si fara viitor.
Acum intelem de ce e atat de liniste si nu mai avem taria sa continuam cu celelalte grupe.
Doamna care ne-a insotit lucreaza de 30 de ani in domeniu si ne povesteste cat de greu
este si pentru copii si pentru angajati. Aflam ca parintii celor internati nu reusesc sa faca fata bolii si crizelor fiind nevoiti sa-i lase in asemenea centre. Dupa majorat sunt preluati in centre pentru adulti in afara orasului.
Gandim cu totii acelasi lucru, am fi vrut sa fim intampinati de niste mogaldete care sa se bucure de daruri si sa se certe inocent pe bomboanele galbene. Dar gandul dispare imediat, intelegem ca si acesti copii merita la fel de mult. Iesim.
Nici urma din mandria cu care am intrat. |
