"Cei mai valorosi studenti informaticieni au fost premiati, ieri, de SC Asesoft International Ploiesti in cadrul traditionalei competitii "Cel mai bun programator", eveniment organizat de Universitatea de Petrol-Gaze.
La finalul concursului ce a reunit pe parcursul a mai bine de o saptamana, 44 de studenti de la cele mai diverse specializari si profiluri ale universitatii ploiestene, castigatorul premiului I a fost desemnat Razvan Ursan Mihalcea, student in anul II la Informatica Economica, rasplatit de Asesoft cu un calculator Pentium IV. Premiul al doilea a revenit lui Sergiu Buzdugan, anul IV, la Facultatea de Inginerie Mecanica si Electrica, care a primit o imprimanta color, iar premiul al treilea, constand intr-un set de boxe, a fost adjudecat de Manuela Ramona Stoica, anul I, la "Informatica Economica".
Prezenta la festivitate, alaturi de conducerea universitatii, Gabriela Paraschiv, director IT in cadrul SC Asesoft, a tinut sa remarce importanta unui asemenea concurs ce "scoate la lumina talente ale informaticii, familiarizand tinerii cu ideea de competitie si valoare" . De altfel, potrivit domniei sale, astfel de intreceri, intrate in traditia ultimilor ani- concursul beneficiind de sprijinul Asesoft in ultimele patru editii - au fost si vor fi o punte de lansare pentru tinerii programatori care pot avea astfel sansa de a se numara printre angajatii Asesoft."
Ziarul Prahova |